“Cel neprihănit va trăi prin credință” – aceasta a fost tema conferinței pastorale cu participarea lui Wayne Barber, pastorul bisericii Woodland Park Baptist din Chattanooga. La conferință au participat lideri din bisericile din România, Moldova, Ukraina, Serbia, Albania, Slovacia, Cehia.
Gigel Olariu, pastor în cadrul Comunității baptiste din Timișoara și reprezentantul organizației Precept Ministries în România:
“Am organizat în această săptămînă aici la Centrul de studii biblice de la Surduc o conferință pentru frații păstori și lucrători și s-a studiat cartea Habacuc împreună cu sora Mia și fratele Costel am făcut în fiecare zi studiu biblic pe cartea Habacuc, iar fratele păstor, Wayne Barber de la biserica din Chattanooga, Tennesse a avut în fiecare zi mesaje din această carte.
Ne-am zidit sufletește și mulțumim lui Dumnezeu pentru modul minunat în care ne-a vorbit și ne-a făcut să înțelegem că este extrem de important în slujirea noastră să înțelegem pe Dumnezeu, să înțelegem cine este Dumnezeu, să umblăm în fiecare zi cu Dumnezeu, să umblăm în fiecare zi la înălțime și niciodată să nu ne îndoim în lucrarea și chemarea pe care Dumnezeu ne-a făcut-o. Este extrem de important să înțelegem credința în viața aceasta și să încercăm prin credință să Îl slujim pe Dumnezeu și să-i slujim pe semenii noștri.”
Wayne Barber la biserica din Chattanooga, Tennesse SUA:
“Am ales cartea Habacuc datorită ideilor practice, exemplificate printr-o persoană în relația lui cu Dumnezeu. De cele mai multe ori viața nu merge așa cum am vrea noi, cînd se întîmplă situații, diferite circumstanțe care ajung la culme, noi nu știm ce să facem și de multe ori noi ne pierdem focusarea noastră ca și credincioși în fața lui Dumnezeu. Habacuc a trecut prin asemenea experiență și de aceea am ales să vorbesc în baza acestei cărți.
Eu cred că avem de învățat multe de la Habacuc în ceea ce privește umblarea prin credință și încrederea în caracterul lui Dumnezeu și-n Cuvântul Său. Începînd cu plîngerea de ce Dumnezeu nu intervine atunci când poporul trăiește în nelegiuire, la sfîrșit își îndreaptă ochii spre Dumnezeu și spre caracterul Său și aceasta l-a schimbat, înțelegînd că El le are pe toate în control și că El este la lucru, chiar dacă noi nu vedem aceasta și putem vedea numai dacă ne luăm privirea de la circumstanțe, oameni și o ațintim spre Dumnezeu”.
Păstorii și liderii au avut posibilitatea de a studia cartea Habacuc din cursul după metoda inducivă “Înțelegerea Mâniei lui Dumnezeu”, curs predat de Costel și Mia Oglice, directorii Precept Ministries Eurasia.
Mia și Costel Oglice, directorii Precept Ministries Euroasia:
“Cartea Habacuc arată ce asemănări sunt între noi și acest om care a trăit acum 2500 de ani. Vedem un om dezamăgit… dezamăgit de Dumnezeu, că nu–l ascultă, că nu-l înțelege, că nu intervine, că nu face nimic, legea nu e ținută, că oamenii profită unii de alții. Și pe acest om Dumnezeu îl ridică din starea lui. Îi arată cine este Dumnezeu cu adevărat. Îi arată istoria omenirii care este scrisă de degetul lui Dumnezeu și dă omului acestuia speranță că există nădejde pentru el, pentru poporul lui și că viața aceasta poate fi trăită doar prin credință în Dumnezeu. “ Participanții la acest eveniment au mărturisit că astfel de conferințe au o importanță deosebită, iar cursul Habacuc le-a cercetat inimile și au luat decizii personale care îi va ajuta în slujirea lor.
Ghenadie și Diana Curbet, misionari în biserica din Bardar, Republica Moldova:
“Este un timp foarte benefic, pentru că te oprești din toată alergarea zilnică, din toate grijile, problemele care te copleșesc. Ai un timp cu Dumnezeu când stai în studierea Cuvântului lui Dumnezeu, lași ca El să te cerceteze, să te curățească și apoi să te folosească în lucrarea Lui. Una din deciziile pe care le-am luat este să las ca Dumnezeu să lucreze, să nu mă încred în puterile mele, în firea mea, să nu mă încred în capacitățile mele, ci să las ca Dumnezeu să mă poarte și să-mi dea și viziunea și lucrarea, iar atâta timp cât mă voi concentra la Cuvântul lui Dumnezeu, asupra caracterului Său, El este gata să mă poarte pe culmile Lui și în carul Lui de biruință”.
Nicu, pastor din Cehia:
“Conferința aceasta e importantă pentru slujitori și pastori, pentru că ne ajută să înțelegem mai bine contextul Bibliei, spiritual, istoric. Aceasta ne ajută foarte bine în exegeza și în pregătirea predicilor. Am luat o decizie să studiez mai mult Scriptura și să caut mai mult adevărurile în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru mine în primul rând”.
Mario, 27 ani, Albania, implicat în lucrarea creștină cu studenții:
”Am văzut cum Dumnezeu a lucrat în viața studenților. Cuvântul lui Dumnezeu shimbă vieți!””La această conferință m-am îndrăgostit de metoda inductivă de studiu biblic. Vreau de acum să studiez Biblia mai mult, aplicând această metodă. Am studiat Biblia ani la rând, dar această metodă e așa de deosebită. Observarea atentă a contextului permite înțelegerea corectă a textului și, astfel, Scriptura se interpretează cu Scriptura. Această metodă de studiere a Bibliei mă ajută să înțeleg mai bine Cuvântul lui Dumnezeu.”
Adic Hrab, Ukraina:
“Această conferință este foarte importantă pentru mine, pentru că te împrospătezi în Cuvânt. Ca și slujitor, când vii la conferințe lucrezi cu altă putere!”
Viktor Sabo, pastor din Serbia:
Am studiat cartea Habacuc. ”Cel credincios va trăi prin credință”, deci trebuie să trăim prin credință, conștienți că Dumnezeu este în control, chiar și atunci când noi credem că nu este. Deci, ne putem odihni și desfăta în Domnul. Trebuie să-I dăm întreaga inimă Lui. El ne-a salvat, ne-a binecuvântat, iată de ce trebuie să ne încredem deplin în El.”
Vrancuța Ioan, pastorul bisericii din Anina, România:
“Aceste conferințe sunt foarte motivatoare în a cunoaște mai mult nu doar teme din Sfânta Scriptură, dar a cunoaște cărțile și mesajul fiecărei cărți. E un studiu foarte benefic, pătrunzător. Un studiu care te ajută să înțelegi cartea în ansamblu și Sfânta Scriptură care se tâlcuiește prin Scriptură. Am mai participat la asemenea conferințe și îmi place să cred că voi reuși să pun mai mult în practică ceea ce am învățat în zilele acestea. De multe ori suntem ispitiți să avem aceeași atitudine ca Habacuc, mai întâi să ne plângem de starea și situația lucrurilor. Uneori chiar uităm a privi spre bunătatea lui Dumnezeu. De fapt, Dumnezeu este întotdeauna în control și dă biruință celor ce se încred în El și Îi slujesc.”
Conferința s-a desfășurat în perioada 4-7 mai în România, la centrul Surduc, Județ Timiș, apoi a urmat conferință cu păstorii din București și următoarea din nou la centrul din Surduc în perioada 11-13 mai.