Am fost mișcat adânc ascultând mărturia unei lidere care s-a născut într-o familie de necredincioși cu 4 copii care erau abuzați de tatăl lor. Acesta venea mereu beat acasă și îşi abuza fizic soția și copiii. La venirea tatălui copiii fugeau, se ascundeau și multe nopți au dormit în parcuri sau în alte locuri, departe de tatăl lor. „Eu și frații mei nu putem nici acum, după mulţi ani, să ascundem tristețea care s-a imprimat pe fețele noastre încă din copilărie”, ne-a mărturisit ea. Mai trist a fost când această soră ne-a povestit că bunicul a fost ca și tatăl ei un om dur, care s-a purtat foarte urât cu copiii și cu soția lui. Într-o zi, bunicul i-a spus soției lui: „Adu-mi de băut” şi, când ea a refuzat, a scos-o dezbrăcată afară din casă! Era iarna. A doua zi bunica a fost găsită moartă în fața casei. Câtă tragedie în această familie! Dar Dumnezeu care este dragoste a adus lumină în viața nepoților; unul din ei a ajuns să fie păstor și ceilalți lideri în biserică. În 1 Ioan citim că Dumnezeu este „lumină și dragoste”; lumina care alungă întunericul și dragostea care ne naște din nou în familia Lui. „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” (1 Ioan 3:1).
Când a scris această epistolă, apostolul Ioan era singurul martor ocular care mai trăia al vieții și morții Domnului Isus Hristos. Ioan a slujit în Biserica din Efes și această epistolă a fost scrisă înainte de a fi exilat în insula Patmos și de a scrie cartea Apocalipsa. În epistola sa Ioan prezintă dragostea lui Dumnezeu demonstrată prin moartea Fiului Său Isus, care ne curăţă de orice păcat. Viața veșnică este în Isus Hristos. Ioan ne îndeamnă să „umblăm în lumină după cum El Însuși este în lumină” și astfel să „avem părtășie unii cu alții, iar sângele lui Isus Hristos ne curăţă de orice păcat (1 Ioan 1:7).
Ioan ne cheamă la umblarea în lumină, care se dovedește în relații, prin dragostea pe care o avem unii față de alții. Această dragoste este dovedită nu cu vorba, ci cu fapta și cu adevărul. Prin această comportare cunoaștem că suntem din adevăr, ne liniștim inimile înaintea Lui și avem îndrăzneală că „orice vom cere vom căpăta de la El fiindcă păzim poruncile Lui și facem ce este plăcut înaintea Lui” (1 Ioan 3:22). Să ne iubim unii pe alții este o poruncă! Împlinirea acestei porunci dovedește că rămânem în Isus Hristos și El în noi. Cuvântul cel mai repetat în această epistolă este cuvântul dragoste şi forma sa verbală a iubi. Această dragoste am cunoscut-o de la Dumnezeu Tatăl care ne-a iubit. Noi putem să Îl iubim deoarece El ne-a iubit întâi. Porunca pe care o avem de la El este aceasta: „Cine iubește pe Dumnezeu, iubește și pe fratele său” (1 Ioan 4:21).
Dragostea lui Dumnezeu ne asigură mântuirea prin Fiul Său: „Cine are pe Fiul are viața. Dumnezeu ne-a dat viața veșnică și această viață este în Fiul Său” (1 Ioan 5:11-12). Şi: „Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă” (v. 14). Ioan, apostolul, a experimentat dragostea lui Dumnezeu și el scrie despre această dragoste care îi dă încredere și îndrăzneala să afirme că suntem preaiubiți de El și suntem plăcuți înaintea Lui. Ioan accentuează mereu în scrierile Lui că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, trimis de Tatăl și prin care primim curățire de orice păcat. Ioan a fost singurul dintre cei 12 apostoli prezent la răstignirea Domnului Isus. Adevărul principal pe care Ioan îl comunică este că trebuie să ne iubim unii pe alții așa cum ne-a iubit Isus. Deoarece Dumnezeu este dragoste, noi suntem chemați să fie mărturia dragostei lui Isus pentru toți oamenii. Ioan, care a fost cunoscut la început ca „fiul al tunetului” (Marcu 3:17), a fost transformat de Domnul Isus și a ajuns să fie cunoscut ca „ucenicul pe care-l iubea Isus” (Ioan 21:7).
Tot așa, fiecare din noi, când suntem atinşi de dragostea lui Dumnezeu, suntem schimbați şi ajungem să semănăm tot mai mult cu El. Lidera care a avut un trecut și o copilărie tristă alături de fratele ei, care „de multe ori a fost bătut cu capul de pereți”, în prezent ei slujesc cu bucurie ca ucenici ai iubirii și nu ai amărăciunii trecutului. Ei au primit dragostea lui Dumnezeu prin Domnul Isus: de aceea, ei pot iubi și oferă această dragoste multor oameni pe care îi slujesc. Viața veșnică nu începe după moarte, ci aici pe pământ, în clipa când Îl primim pe Domnul Isus Hristos în inima şi viaţa noastră. Această viață este asemănătoare cu a Domnului prin dragostea pe care o avem față de toţi oamenii – chiar şi pentru cei care nu ne iubesc. Sora și fratele despre care am scris trăiesc într-un context dificil, în mijlocul persecuțiilor, dar dragostea lor pentru Dumnezeu și oameni îi ajută să umble în lumină şi să răspândească lumina în jurul lor. „Noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste şi cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el. Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta…” (1 Ioan 4:16-17a).