La una din conferințele cu familii, Mia a cerut copiilor să scrie ce au învăța de la mama și tata. Iată ce au scris unii din copii: Să fiu cuminte și să ascult, să fac studiu și să mă rog, să pun jucăriile la loc, să ajutăm pe oamenii mai în vârstă, să ajut pe surioara mai mică, să fiu ordonată;La întrebarea ce să nu facă, copii au răspuns: Să nu spun minciuni (una din frazele cele mai repetate); Să nu fiu rău, să nu țip; să nu zburd prin casă, să nu fac mizerie prin casă, să nu plec cu oamenii pe care nu-i cunosc, dacă cineva mă atacă, să țip, să nu supăr pe educatoare; Din răspunsurile copiilor vedem influența extraordinară pe care o au părinții în viața lor, chiar mai mare decât credeam. Formarea gândirii lor, a concepției despre viață, a relației cu oamenii, cu părinții, cu Dumnezeu, este transmisă prin mesajul pe care ei îl aud repetat și care rămâne ca, într-o zi, să îl împlineacă. Biblia la Deuteronom spune că o învățătură bună, despre Dumnezeu, trebuie repetată! „Și poruncile acestea, pe care ți le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor tăi, și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și cânt de tei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini, și să-ți fie ca niște fruntrii între ochi. Să le scrii pe ușorii casei tale și pe porțile tale” (Deuteronom 6:6-9). Aceasă învățătură va fi nu numai transmisă, dar părinții trebuie să ajute pe copii ca să devină practică.Părinții să încurajeze prin vorbele lor, toate acțiunile copiilor care arată o ascultare de părinți, de Cuvânt, de Dumnezeu. Noi credem de multe ori că înțeleg copii noștri ce este bine și ce este rău, dar, fără disciplină și direcție, ei nu vor deosebi binele de rău. Făcând distincție între bine și rău, copii noștri primesc direcție și sunt asigurați că fac bine sau nu. De fapt îngrădirile sunt tocmai ca să le arate ce să nu facă; ele sunt bariera sau locul de protecție care spune până aici se poate, până aici nu se poate. Din prietenii pe care îi am, am observat că aceia care mi s-au părut mie că au avut părinții aspri, prin limitele multe ca li s-au pus, tocmai aceia au devenit mai siguri pe ei când au crescut mari și au avut un respect deosebit față de prăinții lor. De fapt mult mai târziu am înțeles că în gândirea mea aveam o concepție că și mentlitatea de astăzi care, prin ambiții, pretenții și neascultare, copii controlează viața părinților.
Care este imaginea copiilor despre casă? Imaginea va fi diferită cu vârsta și cu maturizarea copilului. Concepția copilului despre casă va fi: un loc unde nu se face mizerie, se face ordine, se spală podelele, se șterge praful sau unde sunt așteptat de mama și tata, unde nu este nimeni acasă, unde îmi fac lecțiile etc. Sigur că simțămintele copilului va fi determinate de ceea ce face sau nu face, de ceea ce i se oferă sau nu i se oferă. Ce dorim noi să oferim copiilor noștri? Cum se poate realiza ceea ce dorim? Dacă standardele mele se potrivesc cu învățătura Scripturii și ele sunt repetate dimineața, seara și în călătorii, dacă sunt aplicate în dragoste, ele vor fi făcute de copii. Iată ce este educația potrivit cu Deuteronomul capitolul 6.Colea și Tabita au avut un accident cu mașina și au ajuns în spital. Un credincios, pe care ei nu îl cunoșteau, a aflat de nevoia lor, a cumpărat medicamente, a venit la spital și le-a dat. Soția care era în ghips și era în salon cu încă două bătrâne de peste 80 de ani, s-a mirat de gestul acetei persoane pe care nu o cunoștea. Ea a aflat că persoana aceea a fost învățată de mică când vezi pe cineva în vreo nevoie, să ajuți. Copii lui Colea și Tabita plângeau uitându-se la mama lor care era în ghips și tat de asemenea și au întrebat: „De ce s-a întîmplat așa?” Tabita a spus: „ca voi să vedeți cum Dumnezeu poartă de grijă și vindecă”. Părinții se gândeau ce vor învăța copii din încercarea aceasta. Aceștea au învățat și nu vor uita niciodată că Dumnezeu vindecă și poartă de grijă. Cele două bătrâne din salon, auzind și văzând ce s-a întâmplat, au început să pună întrebări și au spus, „noi nu am auzit despre un astfel de Dumnezeu”. Ele au început să plângă ca niște copii și s-au întors la Dumnezeu. Lucrul acesta a fost o măruturie pentru copii lui Colea și Tabita. Acum copii au crescut și nu au uitat ce au văzut și învățat de la părinții lor.
Am văzut în viața mea, în viața copiilor mei, în viața ucenicilor noștri că există un lanț al binecuvântărilor, părinți-copii, atunci când ei se lasă călăuziți de Cuvântul lui Dumnezeu și continuu învață și împlinesc acest Cuvânt. Astfel casa lor devine o casă a binecuvântării, a dragostei, a mulțumirii, a unui loc de refugiu și schimnă orice situație. Iată ce oferă o viața și stabilitatea în viața copilului. Iată de ce zic, îmi plec genunchiii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, din care își trage numele orice familie, în ceruri și pe pământ, și-L rog ca, potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul din lăuntru, așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; …. având rădăcina și temelia pusă în dragoste (Efeseni 3:14-17).
