În perioada 7-15 mai Dumnezeu a binecuvântat pe Vasile Filat, directorul Precept Ministries Moldova și profesor în cadrul Institului Precept Ministries Euroasia, cu privilegiul de a preda cursul “Modele biblice și contemporane de evanghelizare” la Institutul Haggai din Maui, Hawaii. Institutul Haggai a fost fondat de John Edmund Haggai in anul 1969 cu scopul de a echipa lideri din țările lumii a treia în vederea evanghelizării. Sunt recrutați lideri creștini cu influență, atât slujitori ai bisericii, cât și oameni de afacere, politicieni, juriști, profesori, jurnaliști etc. Institutul are două filiale. Una pe insula Maui, Hawaii, și alta în Singapore. Ajunși la institut, liderilor le este oferită o pregătire intensivă de 25 de zile în vederea echipării pentru evanghelizare în țara lor.
Unul din principiile acestui Institut este ca toate cursurile să fie concepute și predate de facilitatori din țările non-vestice, care au absolvit acest Institut și care au experiență în vederea evanghelizării. Vasile Fialt, a avut harul să fiue primul absolvent din Republica Moldova la acest Institut în anul 2007. În anul 2008 a fost pregătit în calitate de facilitator. Cursul predat de Vasile Filat la acest institut este: “Modele biblice și contemporane de evanghelizare” și cuprinde 7 lecții a câte 75 minute fiecare, acoperind subiecte ca principii de bază pentru modelele de evanghelizare, evanghelizarea personală, evanghelizarea prin sport, evanghelizare pe internet, prin proiecte sociale etc. Cei 60 de participanți au venit din 30 de țări ale lumii și au studiat în două grupe.
Alfred din India este regizor și a făcut un plan concret cum să ducă Evanghelia prin filmele care le produce, dar și prin conceperea unui curs de pictură, căci este și caricaturist experimentat și astfel va folosi și acest talent pentru evanghelizare.
Oye, unul din cei mai experimentați juriști din Nigeria, a făcut un plan să dezvolte un curs prin care va merge să le ofere oamenilor din întreaga țară cunoștințe în domeniul dreptului și din perspectiva aceasta să-L vestească pe Domnul Isus Hristos și să facă ucenici. De asemenea, intenționează să creeze un blog prin care va face aceeași lucrare.
Marea Însărcinare pe cae a dat-o Domnul Isus creștinilor este de a face ucenici pentru El învățându-i să păzească tot ce a poruncit Mântuitorul, Vasile Filat le-a vorbit participanților continuu despre importanța studierii profunde a Sfintelor Scripturi și le-a arătat în mod practic marele avantaje pe care le oferă metoda și materialele de studiu biblic inductiv. Astfel s-a reușit să se facă planuri concrete în vederea traducerii materialelor în trei limbi noi și a începerii lucrării și a Institutului biblic „Precept Ministries” în patru țări noi. De aceea vă invităm să vă rugați pentru aceste proiecte și pentru frații care vor traduce cărțile și vor organiza pregătirile, dar și pentru călătoriile pe care le va avea Vasile în următorul an. Vă invităm să vă rugați și pentru ridicarea și pregătirea profesorilor care cunosc și vorbesc bine limba engleză și care vor putea merge să predea în noile Institute care se vor deschide.
Printre participanți a fost și Bavly, un preot ortodox coptic din Egipt care a arătat o mare dragoste și pasiune pentru studierea Scripturilor și pentru lucrarea de evanghelizare. Bavly ia făcut o invitație lui Vasile ca să predea un seminar în țara și biserica lui.
Până în prezent au făcut studiile și au absolvit acest Institut mai mult de 10 creștini din Republica Moldova. Printre participanți a fost și ucenicul lui Vasile, Sergiu Filat, care a fost o mare inspirație pentru participanți și un exemplu viu la care a putut să facă referire Vasile în timp ce a predat cursul.
Liderii care doresc să treacă această pregătire la Institutul Haggai trebuie să aibă împlinită vârsta de 34 de ani, să cunoască bine limba engleză, să aibă recomandare de la un absolvent al Institutului și să facă o contribuție financiară. Într-o discuție pe car a avut-o Vasile Filat cu Arthur Danaradj, vice-președintele pentru pregătirea internațională, a auzit cuvinte de apreciere și admirație pentru dedicarea misionarilor din Republica Moldova, care pleacă să slujească în țările lumii a treia.
Vă mulțumim pentru rugăciuni!
Sursa: www.moldovacrestina.md