În anul 2014 studiul nostru a fost despre Samuel, fiul lui Elcana şi al Anei, care a fost închinat lui Dumnezeu întreaga lui viaţă – de la naștere până la moartea lui! El a slujit poporului lui Israel din vremea sa ocupând poziții importante, care i-au fost încredinţate de Dumnezeu. Am învățat că Samuel a fost ascultător de Dumnezeu, un judecător unic, un om integru și credincios până la sfârșitul vieţii sale. Tema studiului nostru de anul acesta este Iochebed, mama lui Moise.

Iochebed, o femeie a credinței

Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. Pentru că, prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie” (Evrei 11:1-2). Oamenii credinței se încred în caracterul lui Dumnezeu și în ceea ce poate face El. Asemenea strămoşului ei, „Avraam cel credincios” (Galateni 3:9), Iochebed a fost o femeie a credinței. În Genesa 15:6 citim: „Avram a crezut pe Dumnezeu și Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire”. Iochebed a văzut viața prin ochii credinței; ea s-a născut în Egipt și a fost nepoata lui Iosif, după Levi fratele lui. Iochebed s-a căsătorit cu Amram, fiul lui Chehat, fiul lui Levi (Genesa 46:11). Iochebed a avut calități deosebite: dragoste și devotament faţă de Dumnezeu şi dedicare faţă de familie. Aceste calități au fost apreciate de Amram, care a luat-o de soție.

exodus 294

Familia lui Amram şi Iochebed se afla în Egipt când aici s-a ridicat un nou împărat, care nu îl cunoscuse pe Iosif (Exodul 1:8). Acest împărat a început să se teamă de creşterea numerică rapidă a copiilor lui Israel şi a încercat diferite metode pentru opri această creştere. Pe lângă asuprire şi robie aspră împăratul a poruncit moaşelor evreilor să omoare la naştere orice băiat al evreilor, iar pe fete să le lase în viaţă.

Iochebed „a rămas însărcinată şi a născut un fiu. A văzut că este frumos şi l-a ascuns trei luni” (Exodul 2:2). Ea şi-a iubit fiul şi, prin credință, l-a ascuns. Credința ei a fost bazată pe cunoașterea lui Dumnezeu, care a ajutat-o să rămână tare într-o țară păgână. Egiptenii se închinau la mulți zei (râul Nil, broaște, soare, vaci, Faraon etc.), dar nu se închinau la Dumnezeul adevărat. Iochebed a cunoscut promisiunea pe care Dumnezeu a făcut-o lui Avraam cu sute de ani înainte: „Te voi înmulţi nespus de mult; voi face din tine neamuri întregi şi din tine vor ieşi împăraţi” (Genesa 17:6). În ciuda poruncii lui Faraon și a circumstanțelor dificile în care trăiau, Iochebed nu s-a umplut de amărăciune din pricina robiei, ci s-a încrezut în credincioșia Dumnezeului lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul strămoşilor lor.

exodus 296

Iochebed a făcut ce a putut… un sicriaş de papură… a pus copilul în el şi l-a aşezat între trestii, pe malul râului (Exodul 2:3)

Cu ajutorul soțului Amram şi a copiilor: Maria și Aaron, Iochebed l-a ascuns timp de 3 luni pe micuțul Moise. Copilul creştea și mama era îngrijorată că va fi descoperit de slujitorii lui Faraon. Ea a făcut un plan pentru salvarea lui. L-a pus pe fiul ei într-un sicriaș de papură, pe care l-a căptuşit cu lut și l-a izolat cu smoală și l-a așezat între trestii pe malul Nilului.

Ea știa că fata lui Faraon se duce la râu în fiecare zi, împreună cu însoțitoarele ei. Nădejdea și credința ei a fost că această fată îl va descoperi pe micuțul Moise. Când a aşezat sicriaşul cu Moise între trestii, pe malul râului, Iochebed a experimentat minunea lui Dum­nezeu pentru că s-a încrezut în El.

Domnul a mișcat inima fetei lui Faraon – când a auzit plânsul lui Moise, i s-a făcut milă de el. Maria, sora copilului, care stătea ascunsă la o depărtare oarecare, ca să vadă ce are să i se întâmple, a așteptat până ce fata lui Faraon l-a luat pe micuț dintre trestii.

Dumnezeu l-a salvat pe copil şi a făcut posibil ca însăși mama lui, Iochebed, să îl alăpteze. Maria a intrat în vorbă cu fata lui Faraon şi s-a oferit să meargă să-i cheme o doică dintre femeile evreilor, ca să-i alăpteze copilul. Propunerea Mariei a fost acceptată și Iochebed a devenit „doica evreică” a lui Moise! Iochebed, mulțumitoare lui Dumnezeu, şi-a îndeplinit rolul de doică a propriului copil şi, când l-a înţărcat, a fost gata să îi dea drumul a doua oară lui Moise. Ea a înțeles că viața copilului ei este în mâna lui Dumnezeu şi că El îi poartă de grijă. Ea a văzut că Domnul are un plan cu Moise.

Astfel Moise a crescut în casa lui Faraon, iar riscul pe care şi l-a asumat Iochebed când l-a aşezat între trestii, a dus de fapt la salvarea fiului ei.

exodus 299

Iochebed“ înseamnă „Domnul este slăvit”. Iochebed a transmis slava lui Dumnezeu copiilor ei

Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri, nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui şi minunile pe care le-a făcut” (Psalmul 78:3-4).

Iochebed ca mamă, împreună cu soțul ei, a transmis celor trei copii ai lor adevărurile cunoscute despre Dumnezeul lui Israel și astfel aceştia au fost crescuți în frică de Domnul, cu dragoste și devotament pentru Dumnezeu, ca și mama lor.

Maria a ajuns prorociță, Aaron a fost primul mare preot al poporului Israel, iar Moise a fost cunoscut ca salvator al poporului său din robie şi ca dătător al legii. Cei trei copii ai lui Amram şi Iochebed au devenit stâlpi ai credinței pentru poporul evreu.

Iochebed l-a crescut pe Moise cu dragoste pentru poporul său. Mama a avut un rol important în transmiterea adevăratelor valori fiului ei. Moise și-a adus întotdeauna aminte de mama lui, de sacrificiul ei, de riscul pe care şi l-a asumat când l-a aşezat între trestii, pe malul râului… ca să-l salveze! Când a fost chemat, Moise a acceptat în cele din urmă chemarea lui Dumnezeu de a fi trimisul Lui, care să-i scoată pe copiii lui Israel din Egipt, țara robiei.

exodus 301

Din comportarea copiilor înțelegem că Iochebed i-a învățat pe copiii lor să stea aproape de Domnul, să respecte principiile Lui și Dumnezeu a lucrat în viaţa lor mult mai mult decât s-a gândit ea că va face. Domnul Şi-a arătat slava în viața copiilor ei și a poporului Său.

Prin credință, Iochebed „a căpătat o bună mărturie” înainte ca acești copii ai ei să fie folosiți de Dumnezeu și a avut un rol deosebit în viața lor.

Aplicare

Iochebed şi-a trăit viaţa în prezența Domnului, prin credință în lucrurile pe care le-a cunoscut și trăit. Cum este viața ta, umblarea ta înaintea lui Dumnezeu, a copiilor tăi, a oamenilor? Cum vorbește viața ta despre credința pe care o ai, încrederea de a pune totul în mâinile Domnului? Ești o femeie a credinței? Arată încrederea ta în Dumnezeu că ești o femeie a rugăciunii, gata să renunţe şi la cel mai prețios lucru și să se încreadă în Dumnezeu? Ai experimentat ajutorul Dom­nului? Te poți încrede în El și să mijlocești pentru fiul tău, fiica ta, pentru familie, biserică, sat, oraș, țară?

Transmiți adevărurile cunoscute, auzite și crezute despre Domnul copiilor tăi și generației tinere? Ești gata să te pui la dispoziția lui Dumnezeu și să fii folosită de El pentru că ai experimentat puterea Lui de a schimba situații și împrejurări?

Mă rog ca acest studiu să fie o motivare pentru noi de a trăi prin credință, în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu, să facem ceea ce putem și, în orice situație, să ne încredem în Domnul, care poate face ceea ce noi nu putem.

Cu dragoste și rugăciune,

Mia Oglice

 

Shopping cart0
There are no products in the cart!
Continue shopping
0