Mă bucur de posibilitatea pe care am avut-o să merg să predau la sesiunea din Katmandu, capitala Nepalului. La sesiune au participat 50 de persoane, multe fiind din afara capitalei, din sate și orășele. Ne-am bucurat că Domnul a adus un număr mare de lideri la această sesiune, printre ei aflându-se șase păstori din Kathmandu și din regiuni.

MG 9398

    În timpul sesiunii am predat Evanghelia după Ioan și, astfel, am parcurs întreaga carte, abordând și subiectul botezului cu Duhul Sfânt. Stu­denților le-a plăcut foarte mult sesiunea. Au spus că adevărurile pe care le învață sunt deosebit de importante și că descoperă multe lucruri noi. Ei au avut și multe întrebări la subiect. Am căutat să discut cu fiecare din ei și să-i ajut să facă un plan de predare al cursului.

    Le-am prezentat școala de misiune și m-am bucurat când doi dintre ei, păstori, vor să vină vara viitoare la Școala Media în Moldova. Am predat și un seminar despre media și studiul biblic pentru studenți, ca să-i învăț cum să vestească Evanghelia pe Internet prin imagini și postări despre manuale.

MG 9417

    În sâmbăta din timpul sesiunii am avut ocazia să vizitez o biserică de unde păstorul a venit cu 3 studenți la sesiune ca să-i încurajez să continue lucrarea în biserica lor. După sesiune am mers cu Ajay, coordonatorul Precept din Nepal, într-un orășel situat la 20 de kilometri depărtare de granița cu India. Acolo Ajay cu unul din păstorii care au participat la sesiune, au organizat un seminar pentru păstorii din acea regiune. Am predat un curs de computere și apoi cursul „Cum să ai o relație reală cu Dumnezeu”.

     Ajay a prezentat manualele de studiu biblic și păstorii au primit cu bucurie resursele care le-au fost puse la dispoziție. La acest seminar au participat 25 de pastori cu care Ajay va continua să colaboreze în lucrare. Împreună cu Ajay şi cu Tania am făcut o evaluare a lucrării de la sesiunea institutului cât și de la seminar și am ajuns la concluzia că este foarte important să organizăm seminare pentru păstori în diferitele regiuni ale țării. Păstorii de la țară sunt deschiși și dornici să facă schimbările necesare în bisericile pe care le păstoresc.

     Situația economică din Nepal se înrăutățește pe zi ce trece. În urma cutremurului care a avut loc în aprilie anul acesta prețurile au crescut de câteva ori. În fiecare zi ne rugăm să avem cu ce să mergem până la biserica unde este organizată sesiunea. Benzina este foarte scumpă și foarte greu de găsit, iar taxiurile și autobuzele sunt aproape de negăsit. Oamenii stau zile întregi la rând la gaz și benzină. Deplasarea dintr-un loc în altul este dificilă deoarece sunt zile când circulă numai vehiculele cu numere pare, iar în alte zile numai cele cu numere impare. De exemplu, un taximetrist nu a vrut să ne ia deoarece stăteam prea departe și nu îi ajungea benzina să se întoarcă acasă! În ciuda tuturor obstacolelor, studenții au venit, au participat, au studiat, au fost entuziasmați și unii chiar au acceptat să parcurgă pe jos distanțe mari.

MG 9438

   Deja anumite produse alimentare au început să nu mai fie prin magazine. Banii pe care i-a strâns biserica noastră pentru sesiunea de la Nepal au fost o mare binecuvântare. Mă bucur că Domnul ne-a ajutat și am putut să avem ce ne trebuie pentru sesiune și seminarii. Să ne rugăm pentru Ajay și Tania, coordonatorii lucrării din Nepal și pentru studenții institutului nostru, ca Domnul să-i ajute să continue lucrarea în aceste zile cu atâtea dificultăți și să le poarte de grijă în toate lucrurile. De asemenea, mă bucur că am avut posibilitatea să duc cărți de studiu pentru copii în limba nepaleză; și acestea sunt dorite de liderii de la institut și de cei care fac studiu cu copiii la școala duminicală.

   Ne rugăm ca și lucrarea cu copiii să se dezvolte tot mai mult. Mulțumesc profesorilor noștri care au avut încre­dere în mine și m-au trimis în această țară unde, cu bucurie, am slujit Domnului și fraților noștri. Mă rog pentru lucrarea din Nepal unde există o mare nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu – ca acesta să fie vestit, auzit, înțeles și aplicat deoarece majoritatea oame­ni­lor se închină la milioane de idoli.

Shopping cart0
There are no products in the cart!
Continue shopping
0