Părinţi şi copii împlinind chemarea Domnului, de Costel Oglice

„Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii…“ (Luca 1:17a)

În luna iunie sărbătorim Ziua Copilului – dar nu putem să ne gândim la copii fără să ne gândim la părinți. Aceștia au capacitatea de a menține un echilibru în viața copiilor prin dragostea și grija pe care le-o poartă. Sigur că fiecare familie își are valorile pe care le respectă și le practică potrivit cu înțelegerea pe care o are din partea lui Dumnezeu, atât a chemării de părinte cât și a ceea ce Dumnezeu le-a pus în inimă pentru propriii copii.

Situația fiecărei familii este diferită, ca și contextul creșterii copiilor. De exemplu, putem încerca să ne imaginăm ce a simțit Iochebed, mama lui Moise, când l-a aşezat între trestii, pe malul fluviului Nil: ce emoții, ce sentimente, ce durere! Cu greu ni le putem imagina în profunzimea lor, dar știm un lucru, şi anume, că Dumnezeu a răspuns încrederii ei în Acela care avea să îi redea copilul!

Şi cât de greu îi va fi fost Evei, prima mamă, să își crească fiii – pe Cain și Abel. În Biblie există multe exemple de familii credincioase – cu contexte diferite, copii diferiți, chemări diferite – din care putem învăţa cum să-i privim pe părinții noştri şi pe copiii noștri și să înţelegem importanța şi rolul fiecărui membru al familiei.

Din psihologie aflăm că din punctul de vedere al creșterii copiilor există patru feluri de părinţi:

1. părintele autoritar are o strategie strict disciplinară – părinții stabilesc reguli stricte și așteaptă ca acestea să fie respectate de către copii, iar dacă nu sunt respectate, copiii sunt pedepsiți. Acești părinți au așteptări mari de la copii şi nu le permit acestora nici o obiecţie;

2. părintele care are autoritate: părinții au puterea de a da direcții și a impune ascultare, dar când copilul greșește şi îşi cere iertare ei sunt gata să asculte și să ierte. Metodele folosite de aceşti părinți pentru disciplinarea copiilor sunt acceptabile căci ei urmăresc să-i facă responsabili pe copii, să coopereze cu părinţii și să învețe ascultarea;

3. părintele permisiv sau indulgent; părintele îşi disciplinează rar copilul, fără să aștepte maturitate și stăpânire de sine de la copil. Acești părinţi evită confruntările cu copiii lor și devin mai mult prieteni decât părinți.

4. părintele neimplicat nu prea are așteptări de la copil; există puțină comunicare între el şi copil și se implică doar în împlinirea unor nevoi ale aces­tuia. În situaţii extreme, chiar neglijează nevoile
copilului.

Copiii vor răspunde şi vor creşte potrivit cu așteptările părinţilor cu privire la maturizarea copiilor și cu nivelul de implicare al părinților în viaţa copiilor lor.

Aceste patru feluri de părinţi au efecte specifice asupra comportării copiilor – efecte determinate de acțiunile părinților. În medii diferite copii cresc diferit și, mai târziu, devin o copie a imaginii părinților. Totuşi există şi copii care se dezvoltă şi se formează total diferit de modelele pe care le-au avut în familie. De exemplu copiii cu părinți autoritari cresc ascultători, dar nu se pot adapta social și le lipseşte încrederea în ei înşişi.

• Copiii părinților care au autoritate cresc fericiți, capabili și în general au succes în viaţă.
• Copiii părinților indulgenți adesea au probleme în ce priveşte supunerea faţă de autoritate și rezultate slabe la școală.
• Copiii părinților care nu se implică în viața lor nu au stăpânire de sine, au puțină încredere în ei și sunt mai puțini competenți decât alți copii de vârsta lor.

Impactul părinților asupra copiilor este foarte mare, potrivit cu felul părintelui. Astfel în fiecare familie se creează un mod diferit de creștere a copiilor. Un psiholog spunea că nu există un model universal de creștere a copiilor, dar copiii lui Dumnezeu știu că rolul de părinte este un dar de la El și depinde de ascultarea și împlinirea modelului ceresc.

Când îi privim pe copii ca daruri de la Dumnezeu, investiţia pe care o facem în viața lor va fi potrivită cu valoarea care o dăm darului. Părinții fac ce depinde de ei, dar Dumnezeu este Acela care îi ajută pe părinți în îndeplinirea responsabilităţilor pe care le au şi dă o chemare specifică şi îl direcționează pe fiecare copil.

Ioan Botezătorul a fost crescut de părinţii săi, Elisabeta și Zaharia, care erau înaintaţi în vârstă și l-au primit ca răspuns la rugăciunile lor: „Nu te teme, Zahario, fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată! Ne­vasta ta Elisabeta îți va naște un fiu căruia îi vei pune numele Ioan“ (Luca 1:13). Îngerul Gavril i-a vorbit lui Zaharia şi despre chemarea fiului lor: „El va întoarce pe mulți din fiii lui Israel la Domnul Dumnezeul lor, va merge înaintea lui Dumnezeu în duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților la copii și pe cei neascultători la umblarea înțelepciunii celor neprihă­niți ca să gătească Domnului un rod bine pregătit pentru El“ (Luca 1:16-17).

Această veste a fost dată lui Zaharia în timp ce acesta slujea înaintea lui Dumnezeu în Templul Domnului: Acest copil „va fi o pricină de bucurie și veselie pentru părinți și mulți se vor bucura de nașterea lui. Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţi­toa­re şi se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale“ (Luca 1:14-15).

Elisabeta și Zaharia au înțeles mesajul, şi-au crescut copilul în frică de Domnul și Ioan a devenit ceea ce Dumnezeu a spus. Domnul Isus a afirmat despre Ioan Botezătorul: „Vă spun că dintre cei născuți din femei, nu este nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul“ (Luca 7:28).  Ioan a înțeles că a primit o chemare specifică și unică; a fost ascultător de Dumnezeu şi și-a împlinit chemarea. Un rol important în viaţa lui Ioan l-au avut părinții săi, care i-au făcut de cunoscut voia lui Dumnezeu și l-au îndrumat. Ioan nu numai că a vorbit despre pocăință, dar a şi trăit curajos și cu un scop precis, gata să moară pentru adevărul pe care l-a proclamat.

Când cunoaștem voia lui Dumnezeu, aceasta devine scopul vieții noastre și ne putem încrede deplin în Cel ce ne-a chemat și să ne împlinim responsabilităţile pe care le avem, fie în calitate de părinte, fie în calitate de copil. Cel care ne-a chemat pe fiecare din noi, așa cum l-a chemat și pe Ioan Botezătorul, ne va da curajul și puterea să învingem orice frică, ațintindu-ne privirea la Acela care ne-a chemat şi ne-a dat un scop precis.

Pentru părinţi este o mare satisfacție să vadă voia lui Dumnezeu împlinită în viața copiilor lor. Când Ioan Botezătorul a fost întrebat: „Tu cine ești?“, el a răspuns: „Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: «Neteziți calea Domnului!»“ (Ioan 1:20-23).

Fie ca Ziua Copilului să ne aducă aminte de lucrarea pe care o face Dumnezeu prin părinți pentru copiii lor. Să mulțumim Domnului pentru ceea ce a făcut în copiii noștri și pentru ceea ce va face în viața copiilor pe care i-am încredințat în mâna Lui.