Este ușor să spui că Îl cunoști pe Dumnezeu, dar cum arată această realitate în viața ta? Zilele acestea am avut o experiență tristă cu un bărbat care nu aș fi crezut că va nega prin vorbirea și comportarea lui tot ce pretindea că este și face. Vorbele, acuzațiile și comportarea lui m-au făcut să mă întreb: „Oare acest om Îl cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu?” Am meditat mult gândindu-mă ce dezamăgire este să vezi oameni care una spun și alta fac sau care nu au o relație cu Dumnezeu pentru că, de fapt, nu L-au cunoscut pe Dumnezeu. Cu cât am discutat mai mult cu acest om, cu atât mi-am dat seama că nici concepțiile lui nu sunt biblice; de acee încerc să-i înțeleg starea și să nu mă mai mir de comportarea lui. Cuvântul lui Dumnezeu ne învață că este important să-L cunoaștem pe Dumnezeu, dar nu numai să o spunem cu buzele, ci să și dovedim că suntem copii ai Lui și că Îl cunoaștem cu adevărat. În prima sa epistolă, apostolul Ioan spune că ne putem verifica dacă Îl cunoaștem cu adevărat pe Dumnezeu (1 Ioan 2:3-11). Cei ce sunt copii ai lui Dumnezeu și-au recunoscut păcatele, L-au primit pe Isus Hristos ca Mântuitor și Domn și prin jertfa de ispășire a Domnului Isus au intrare liberă în Locul Preasfânt, în prezența lui Dumnezeu. „El [Isus Hristos] este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi, și…
1. „Îl cunoaștem pe Dumnezeu când păzim poruncile Lui”
„Prin aceasta știm că Îl cunoaștem, dacă păzim poruncile Lui” (1 Ioan 2:3).
În 1 Ioan 2:3-5 verbul „a păzi” este folosit de 3 ori: „a păzi poruncile” (de 2 ori) și „a păzi Cuvântul”, arătând importanța acestei acțiuni în viața credincioșilor. De asemenea înțelegem că o dovadă a cunoașterii lui Dumnezeu este păzirea poruncilor Sale. Verbul a păzi arată o acțiune continuă în care faptele noastre sunt determinate de poruncile lui Dumnezeu. „A păzi” înseamnă a păstra cu reverență învățăturile, poruncile observate în Cuvântul lui Dumnezeu și a le asculta pentru că sunt prețioase, cu hotărârea de a-L cinsti pe Dumnezeu și învățătura Sa. Prin această practică, Cuvântul va lucra în viața noastră și ne va duce la o cunoaștere mai bună a lui Dumnezeu și la părtășie cu Tatăl prin Domnul Isus. Când spunem că Îl cunoaștem pe Dumnezeu, dar nu ascultăm instrucțiunile Lui (sau nu păzim Cuvântul Lui), suntem mincinoși și adevărul nu este în noi (1 Ioan 2:4).
Cunoașterea și înțelegerea caracterului lui Dumnezeu va produce în noi dorința sinceră de a-L asculta. Este o contradicție între a spune că Îl cunoaștem pe Dumnezeu și a trăi fără să luăm în considerare voia lui Dumnezeu. Adevărata cunoaștere aceasta nu este doar intelectuală, ci este o cunoaștere practică – aceasta duce la o schimbare personală, dedicându-ne lui Dumnezeu și trăind potrivit cu ceea ce ne învață El. În credinciosul care ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu și direcțiile Lui „dragostea Lui a ajuns desăvârșită” (1 Ioan 4:12). Prin ascultarea de Dumnezeu dragostea Lui devine vizibilă în viața noastră și astfel noi suntem martori ai dragostei Lui. Cunoașterea lui Dumnezeu ne va face să dorim să ascultăm de Cuvântul Lui.
Acest principiu este extraordinar de important în viața creștinului și noi, ca părinți, este important să-l implementăm în viața copilului. Citirea Scripturii, învățarea Cuvântului și aplicarea Lui va aduce schimbare și transformare în viață. Eforturile noastre ca părinți de a-i învăța, a-i direcționa, de a pune timp deoparte pentru cercetarea Scripturilor duc la cunoașterea caracterului lui Dumnezeu, a poruncilor Lui, a învățăturii care trebuie să fie parte din viața noastră și au ca rezultat schimbarea minții și dorința de-a asculta de Cuvântul Său.
Când punem în practică ascultarea de cuvintele lui Dumnezeu, vom fi exemple vii și nu dezamăgiri pentru copiii noștri, așa cum am experimentat în aceste zile. Știu că această dezamăgire m-a făcut mai conștient cât de important este nu doar să afirm că Îl cunosc pe Dumnezeu, ci cunoașterea Lui să se vadă în viața mea, prin păzirea poruncilor Lui.
2. „Cine Îl cunoaște pe Dumnezeu, rămâne în El”
„Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască și El cum a trăit Isus” (1 Ioan 2:6).
Când Ioan scrie, „cine zice” se referă la credinciosul care rămâne în Dumnezeu, în părtășie cu El și viața acestuia arată că ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu. Prin ascultarea de Cuvânt părtășia cu Domnul Isus și dorința continuă de a umbla cu El devin mod de viață. Cum a umblat Domnul Isus pe pământ? El a umblat în ascultare de Tatăl Său, făcând tot ce a spus Acesta.
Părtășia cu Dumnezeu este un mod de viață zilnic. „Preaiubiților, nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche, pe care ați auzit-o de la început. Porunca aceasta veche este Cuvântul pe care l-ați auzit” (1 Ioan 2:7). Adevărurile lui Dumnezeu sunt o realitate în viața noastră. Dragostea a fost arătată în Domnul Isus Hristos, în felul Lui de viețuire, învățătura Lui și în moartea Lui pe cruce. Când Îl primim pe Domnul Isus în viața noastră, caracterul Lui se va vedea în trăirea noastră în lumină, care împrăștie întunericul. Prezența Domnului Isus în viața noastră alungă întunericul. Când copiii învață să asculte de părinți, le va fi mai ușor, când vor crește, să înțeleagă importanța părtășiei cu Dumnezeu Tatăl, care creează în noi dorința de a-L asculta.
La tabăra de vară cu tinerii, o fată a spus: „Pentru că sunt deșteaptă, nu trebuie să ascult!” Eu i-am răspuns: „Unde ai învățat aceasta? Biblia spune tocmai invers: dacă vrei să fii deșteaptă, trebuie să asculți”. Ea a răspuns: „Aceasta este problema mea! Așa mi-a zis și profesoara”. Deși a fost confruntată, fata a încercat în continuare să facă ce a vrut și cei din jur nu știau cum să fugă de ea, căci se puteau aștepta din partea ei la tot felul de „piedici” în dorința lor de-a învăța. A rămâne în Isus Hristos înseamnă să dorești și să-ți dai toate silințele să fii asemenea lui Isus, care a spus: „Da, Tată, vreau să fac voia Ta!” și așa a făcut.
3. „Cine Îl cunoaște pe Dumnezeu, exprimă dragostea Lui”
„Cine iubește pe fratele său rămâne în lumină și în el nu este nici un prilej de poticnire” (1 Ioan 2:10).
Oamenii care demonstrează dragostea necondiționată (agape) a lui Dumnezeu arată că au rămas în lumină și sunt ucenicii lui Isus. Versetul 10 spune că în astfel de persoane nu există nici un prilej de poticnire și aceasta înseamnă că nu suntem obstacole pentru frații și surorile noastre. Umblarea în întuneric înseamnă orbire: zicem că Îl cunoaștem, dar de fapt nu Îl cunoaștem pe Dumnezeu. A iubi înseamnă a umbla în lumină și a urî înseamnă a umbla în întuneric. În 1 Ioan 2:11 citim că aceia care nu au dragoste nu știu încotro merg. Numai prin adevărata cunoaștere, care duce la schimbarea vieții, putem să Îl cunoaștem pe Dumnezeu.
De aceea este important nu numai să zicem că Îl cunoaștem pe Dumnezeu, ci să și trăim ca oameni care Îl cunosc, ascultând de Cuvântul Său, rămânând în El, trăind cum a trăit Isus, în părtășie cu Dumnezeu și experimentând dragostea Lui. Acela care zice că Îl cunoaște, dar umblă numai după interesele sale și este interesat numai de sine, fără să îi pese de alții, este un prilej de poticnire și rămâne în întuneric. Durerea mea a fost să văd că persoana, care m-a dezamăgit prin comportare și vorbe – chiar dacă i s-a argumentat și biblic și prin situații concrete că nu împlinește cele promise – a rămas la părerea ei și la interesele personale.
Chiar dacă noi i-am arătat dragoste și respect, înțelegând că Dumnezeu lucrează chiar și prin dezamăgiri, nu este un drept ca cineva să zică una și să facă altceva. Ca părinți, noi trebuie să fim exemple în vorbire și în purtare, să-i confruntăm pe copii atunci când vor să umble doar pe calea lor și nu pe calea Domnului, pentru ca să nu ajungă să nu știe încotro merg, căci întunericul orbește ochii. Când ne purtăm potrivit cu ceea ce cunoaștem, umblarea noastră în lumină va împrăștia întunericul din noi și din jurul nostru.