Grup%2B0085

 

Mulțumesc Domnului pentru surorile care ne-au trimis mesaje cu impresii despre ziua soției păstorului și a păstorului în bisericile lor. Ele și-au exprimat recunoștința într-un timp special și şi-au arătat aprecierea pentru slujirea soției păstorului și a păstorului, așa cum ne îndeamnă Sfânta Scriptură. Mă rog ca această sărbătoare să devină o motivație ca să împlinim Scriptura nu numai în ziua acesta, ci în tot anul, apreciind pe cei ce se ostenesc în mijlocul nostru cu Evanghelia.

Mia Oglice

 

Fotografie0076

 

A fost cu adevărat o seară specială: 12 lucrători și soțiile lor au dat curs invitației și ne-am întâlnit la demisolul Bisericii Cetatea din Alba Iulia, luni seara la ora 19:00. Fără grabă și plini de bucurie am mulțumit lui Dumnezeu pentru asemenea ocazie, am cântat și am mîncat împreună, am povestit  fiecare ce înseamnă a fi în lucrarea lui Dumnezeu ca echipă, soț-soție, despre greutățile slujbei, dar și despre multele biinecuvântară primiete de la Domnul. Fiecare soț a mediat mai mult de data aceasta la cât de binecuvântat este având lângî el o soție credincioasă, dedcată Domnului și lui personal, un ajutor prețios, care de cele mai multe ori slujește din umbră, dar slujirea ei este de un real folos pentru lucrare.

Florile au fost oferite din partea fiecărei biserici slujite de pastori şi soţiile lor. Am vorbit cu cel puțin un membru din fiecare biserică şi toţi au confirmat că prețuiesc lucrarea făcută de pastorul lor împreună cu soţia lui şi au apreciat întâlnirea, iar buchetele de flori au fost înmânate de trei tinere, din partea bisericilor. Primiți salutări dragi de la cei care au înţeles că cineva s-a gândit la ei şi apreciază lucrarea cu femeile.

Cu multă dragoste, livia Zdrânc, Alba Iulia

 

1%2B %2BDSC 0121

Ne-am bucurat să sărbătorim ziua soției păstorului şi a păstorului conform hotărârii departamentului surorilor și am făcut o surpriză cu ceai și prăjituri, un buchet mare de flori pentru Lidia, soția fratelui păstor Ioan Giura. Eu și mulți alţii, precum și familia Giura au fost tare bucuroși de surpriză… Acest eveniment a fost o înviorare pentru noi toți. 

Maria Mărcoi, Hunedoara

fotografii%2B395

Mulțumim de felul minunat în care înaintează Împărăția lui Dumnezeu prin lucrarea la care v-a chemat Domnul. Fie Numele Lui binecuvântat! În legătură cu impresii despre ziua soției pastorului și a pastorului în Biserica Emanuel câteva surori și-au exprimat recunoștința într-un timp special, pentru câteva gînduri puse într-o felicitare și un cadou. În felul acesta și-au arătat aprecierea pentru slujirea lor.

 Cu drag, Lidia Ștefaniede, București

 

 

Shopping cart0
There are no products in the cart!
Continue shopping
0