Mulțumim Domnului pentru oportunitățile pe care le avem în ucraina de a duce Evanghelia la oamenii nemântuiți. Învățătorii noștri, Mia și Costel Oglice, au venit prima dată la noi când ușa era întredeschisă, cu 25 de ani în urmă. Ne-am bucurat de mulți ani de libertate de a vesti Evanghelia, dar iată că au venit vremuri de tulburare în țară.
Mulțumim Domnului pentru că în ultimii ani la Kirilovka, Ucraina, organizăm sesiuni pentru echipele din cele 15 institute din țara noastră. Anul acesta s-a deschis încă un institut de studiu biblic. Alături de echipele din Ucraina de la aceste institute, la sesiunea din vara aceasta, au participat și echipele institutelor din Republica Moldova – în total 120 de lideri!
Am avut un program intens de studiu: de la 9:00 dimineața la 10:00 seara și uneori mult mai târziu. În fiecare seară, fiecare echipă a depus mărturie despre lucrarea institutelor din orașul lor.
Ne-am bucurat și anul acesta să studiem, împreună cu profesorii noștri, Mia și Costel, cartea 2 Timotei din care am învăţat principii de ucenicie. De asemenea am avut a 46-a graduare a institutului nostru din Eurasia. În aceeași zi am sărbătorit și ne-am amintit de cei 25 de ani de slujire a învățătorilor noștri în Ucraina. În ciuda împrejurărilor în care ne aflăm, ne-am bucurat să vedem că echipele și liderii nu au anulat nici un eveniment şi nici o sesiune în anul acesta și am văzut că Dumnezeu lucrează, protejează și dă curaj liderilor pentru a face lucrarea Sa.
să vedem cum Dumnezeu folosește Cuvântul Său în bisericile noastre. Astfel în institutelor noastre s-au înscris și studiază 585 de păstori și slujitori ai Evangheliei din Ucraina. În urma evaluării lucrării celor 15 institute am aflat că studenții conduc peste 700 de grupe cu aproape 7.000 de persoane în 183 de localități. Studenții participanți la această sesiune conduc 300 de grupe de studiu cu aproape 3.000 de ucenici în 116 localități. De la înfiinţarea institutelor şi până în prezent studenții au organizat 190 de tabere la care au participat 10.267 de persoane; dintre acestea 2.888 au făcut rugăciunea de pocăință.
Studenții predau studii biblice în închisori, spitale şi orfelinate şi au inițiat 85 de cluburi sportive la care s-au înscris 2.333 persoane. Au fost organizate 222 de conferințe şi seminarii la care au participat 9.700 persoane.
Lucrarea în școlile de stat este deosebit de rodnică – s-a lucrat în 139 de școli cu peste 30.000 de elevi! Lucrarea cu persoane cu dizabilități și în centre de reabilitare continuă să se desfăşare la nivel de țară. Lucrăm de asemenea în domeniul plantării de biserici în localități în care nu există biserici evanghelice.
Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător şi ajunge la inima oricărui om; astfel noi lucrăm cu învățătorii de la școlile de stat, învățători de școli duminicale din biserici şi cu pastori. Bucuria noastră este să vedem cum lucrează Domnul prin Cuvântul Său.
Studierea cărții 2 Timotei și a principiilor de ucenicie pe care le găsim în aceasta a fost un timp de încurajare și suntem foarte mulțumitori că în vremuri ca acestea, în timpuri dificile, învățătorii noștri ne-au încurajat să continuăm să slujim în țară.
În ziua în care au avut loc alegeri naționale liderii au participat la vot și ne-am rugat cu toţii pentru protecție și ca Dumnezeu să își facă lucrarea după voia Lui în Ucraina.
Continuați să vă rugați pentru planurile făcute împreună pentru taberele din această vară, pentru situația dificilă din Ucraina, pentru stabilitate în ţară, pentru situația economică, având în vedere că toate acestea ne afectează pe toți. Echipele institutelor biblice continuă să se roage în piețele orașelor, să distribuie Nou Testamente, să se roage împreună cu oamenii, să-i mângâie pe cei întristați, să răspundă la întrebările dificile și frământările populației, oferindu-le răspunsuri din Cuvântul lui Dumnezeu.
Mulțumim învățătorilor noștri, Mia și Costel, pentru că s-au implicat în organizarea şi predarea Cuvântului lui Dumnezeu prin metoda de studiu inductiv a Bibliei în institutele noastre și ne-au transmis viziunea zidirii oamenilor în Cuvânt şi a formării de ucenici. Rugați-vă pentru slujirea noastră în Ucraina, pentru festivalul studenților din institutele noastre, care va avea loc în luna august a.c.; dorim ca acest eveniment să fie pentru toţi o încurajare și motivare la slujire.