În perioada 15-18 iulie la Centrul de Studii Biblice de la Surduc a avut loc întâlnirea fetelor lidere; aceste fete sunt implicate în lucrarea cu adolescenții, cu tinerii, cu alte fete. Întâlnirea acestor lidere a fost deosebită căci au dovedit pasiune, dragoste pentru Dumnezeu şi Cuvântul Său, precum și dorința de-a se implica în lucrarea cu fetele, cu tinerii în țară.Sora Mia Oglice a predat studiul
Doamne, dă-mi o inimă dedicată Ție şi acesta ne-a ajutat să ne înțelegem identitatea pe care o avem în Domnul Isus Hristos și mai ales „destoinicia” care vine de la Domnul. Studiul vieții şi lucrării apostolului Pavel le-a ajutat pe fete să identifice problemele cu care se confruntă şi găsească soluţii biblice la acestea. Sau, așa cum au spus fetele, „acest studiu ne-a oferit răspunsuri la întrebările și preocupările noastre”. Timpul petrecut împreună cu ocazia acestei întâlniri a fost un timp de verificare, de cercetare și dedicare.Fiecare participantă a înțeles importanța lucrării primite de la Domnul și faptul că este chemată să fie exemplu de viaţă creştină pentru persoanele pe care Dumnezeu le-a pus în viaţa ei:
- „Am luat hotărârea să-L las pe Dumnezeu să-mi călăuzească pașii, ca să pot fi folositoare acolo unde m-a așezat. Vreau să am o inimă mai dedicată Domnului și să fiu o unealtă folositoare în mâna Lui”.
Unele fete au hotărât să se implice nu numai în lucrarea cu copiii sau cu adolescenții, ci și în lucrarea cu fetele:
- „Mi-a plăcut mult studiul cărții Doamne, dă-mi o inimă dedicată Ţie. Mi s-au deschis ochii cu privire la principii biblice pe care le-am identificat în lucrarea apostolului Pavel.”
- „Părtășia cu celelalte fete și surori a fost deosebit de frumoasă, am învățat din studiu lucruri practice. Vreau să-mi evaluez lucrarea și să mă implic mai mult; mă rog să-mi pot forma o grupă de fete.”
- „Personal am fost cercetată și am învăţat cum să am o inimă dedicată Domnului. Mă rog ca Domnul să-mi aducă zilnic aminte de aceste învățături ca să-mi trăiesc fiecare zi împreună cu El.”
- „Părtășia avută chiar şi în timpul cât am lucrat la semnele de carte a fost un simțământ minunat, liniște și prietenie.”
- „Lecția Rezolvarea conflictelor a venit exact la timpul potrivit. Am înțeles că trebuie să iert, să fac tot ce ține de mine pentru a rezolva conflictele din viaţa mea. Domnul mi-a vorbit specific prin studiul Doamne, dă-mi o inimă dedicată Ţie și am înțeles cum să slujesc și când să slujesc.”
- „La această întâlnire, Domnul mi-a pus pe inimă să slujesc altora și am înţeles că temerile mele sau motivele mele nu sunt întemeiate! Mulțumesc lui Dumnezeu căci mi-a dat o hotărâre fermă în chemarea de a sluji și doresc în continuare să mă adâncesc în Cuvânt, să fiu dedicată, destoinică și să mă pun la dispoziția Lui”.
- „Mă bucur că am putut participa la această conferință cu fete lidere! Mulțumesc Domnului pentru dedicarea surorii Mia faţă de noi şi pentru slujirea deosebită de care am avut parte.
A fost un timp deosebit în care Dumnezeu mi-a descoperit cât de important este să fiu destoinică în Hristos, să mă încred în El, în timp ce slujesc fetelor din biserica noastră.”Părtășia la studiul biblic şi bucuria de a fi împreună ne-a motivat pe noi, fetele, la transformare și implicare în slujire. Mă rog ca tot ceea ce am învățat să aducă transformare în slujirea noastră și o inimă dedicată Domnului nostru.