„Domnul a zis: Am văzut asuprirea poporului Meu….am auzit strigătele….căci îi cunosc durrerile” Exodul 3:7
Aduceam mesajul graduaților din Moscova, când deodată am auzit un copil care plângea. Un bărbat s-a îndreptat spre el, dar plânsul nu s-a oprit. Apoi o soră în vârstă a început să îl ia în brațe. Eram mirați căci se părea că nici o mamă nu recunoaște glasul copilului ei. În sfârșit altcinva a reușit să scoată copilul afară; aceasta era forate nefericit căci mama lui nu sosise.
Noi nu am înțeles pe moment ce se întâmplă, dar, după cinci sau zece minute, am văzut că din partea grupului de surdo-muți a ieșit o femeie. Abia după terminarea programului, am aflat că acest copil plângăreț, era copilul unei surori surdo-mute și ea nu auzise glasul copilului ei. Mult timp m-am gândit la acest lucru și la ce înseamnă să nu auzi glasul copilului tău, să nu auzi plânsul sau strigătul lui.
Cunoscu foarte mulți părinți care sunt obosiți de strigătul și plânsetele copiilor lor. Te-ai gândit vreodată că a auzi strigătul și plânsetul copilului tău este o binecuvântare? Te-ai gândit că această experiență nu este pentru toți oamenii? Tot m-am gîndit la această situație și am început să îmi dau seama că multe sunt privilegiile care le au părinții și copii lor de a fi auziți de părinți, când plâng sau cer ceva. Ori de câte ori copilul tău strigă sau plânge, bucură-te că poți să auzi și poți să intervii imeiat să îl liniștești, să îl mîngâi, să îl încurajezi.
O altă mamă, la aceeași întâlnire, era cu un copil în brațe, acest copil făcea semne disperate, arătând spre gura lui și noi, așa am dedus, că îi este foame. Până la urmă așa s-a dovedit a fi. Faptul că eru mulți surdo-muți la această înâlnire, nu era o întâmplare și era o mare bucurie. Alături de ceilați opt surdo-muți au gradut cei 10 graduanți ai Institutului Precept Eurasia. Toți au venit cu mame, cu bunici, și un grup mare se bucurau împreună cu părinții lor care purtau cu bucurie diploma de absolvire. La sfârșit, un băiat și o fetiță de a lor, au împărțit buchete de flori la fiecare. Bucuria exprimării pe fețele copiilor și a părinților este greu de descris!
Cuvintele Domnului Isus „plângeți cu cei ce plâng și bucurați-vă cu cei ce se bucură”, au marcat o nouă gândire și înțelegere în contextul acestei întâlniri. Figura băiețelului de 3 ani care privea cu dipsperare și nu știa unde se află mama lui, iar cei care vorbeau cu el nu cunoșteau limbajul lui, a creat o panică pe care nimeni nu știa să o rezolve. Am înțeles că a plânge cu cel ce plânge, înseamnă să înțelegi durerea celui care plânge, de ce plânge și ce poți face pentru el, un lucru normal și obișnuit pentru noi ca părinți, față de nevoile copiilor noștri. Se pune întrebarea: Înțelegem noi lacrimile copiilor, durerile lor, nevoile lor, întrebările lor? Numai atunci când vom înțelege aceste aspecte, vom putea să îi ajutăm și mîngâiem. Oricâte cuvinte frumoase sau chiar și îmbrățișări au încercat cei din jur, nu au putut liniști pe copilașul disperat. Atunci când mama lui a coborât la el, nu se mai auzea strigătele și plânsetele copilului. Precis, ea a înțeles durerea sau frământarea lui, dar nu numai că a înțeles, a știut să îi împlinească nevoia.
Pentru a plânge cu cei ce plâng și chiar cu cei din familie și copii noștri, trebuie să înțelegem limbajul și durerea lor. Pentru aceasta trebuie să ne apropiem cu gingășie, cu un limbaj înțeles de ei și cu dorința de a împlini o nevoie pe care numai cei care suferă o cunosc. Cei apropiați, cei care îi cunosc, sunt cei mai echipați ca să înțeleagă limbajul celor care plâng sau suferă. Mă gândesc că multe probleme nu numai ale copiilor dar și ale adolescenților ar fi rezolvate atunci când părinții s-ar apleca să înțeleagă strigătul durerilor, frământărilor și a plânsetelor lor care, uneori se manifestă prin țipete sau strigare.
Cu câtă gingășie Maria după ce a născut pe Domnul Isus, pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfășat în scutece și L-a culcat într-o iesle (Luca 2:7). Ea a înțeles nevoile copilului ei. Când s-a făcut mare, Copilul a înțeles nevoia de grijă și protecție pentru mama Lui. „Când a văzut Isus pe mama-Sa, și lângă ea pe ucenicul, pe care-l iubea, a zis mamei Sale: „Femeie, iată fiul tău!” Apoi a zis ucenicului: „Iată mama ta!” Și, din ceasul acela ucenicul a luat-o la el acasă” (Ioan 19:26-27).
Să ne gândim mai mult decât la cadouri, la înțelegerea adevăratelor neovi ale copiilor și a celor din familie. Domnul Isus a înțeles nevoia noastră cea mai mare și, prin veirea Lui în lume și a planului Său de mântuire, a împlinit și împlinșete nevoile noastre. El ne șterge lacrimile, ne mîngâie, pentru că cunoaște strigătul nevoilor noastre. Bucură-te că poți auzi și cunoaște strigătul copiilor tăi și al celor apropiați. Numai așa te poți apropia de ei și împlini nevoile lor.